Ziua în care și-a făcut primul tatuaj a fost o victorie deplină. A doua a fost să-și pună un cercel în ureche. Altul în limbă. De dragul prietenei s-a pensat și și-a perforat sfârcul mamelonului stâng. I-a scris numele pe antebraț. Era cool
Avea șaptesprezece ani, mamă brutăreasă și tatăl mort, lovit de trenul personal în primăvara acelui an. Accident – i-au zis, dar era greu să ignori evidența. Că taică-su era alcoolic și că nu mai avea serviciu. Că în rarele momente când nu era beat era violent, și în rarele momente când nu era violent n-ar fi avut ce să caute pe șinele de cale ferată.
La optsprezece ani, din toți cerceii, mai rămăseseră câteva găuri. Inițialele Veronicăi le-a înglobat într-un desen mai complicat, colorat, să nu se vadă că dragostea nu durează o veșnicie, în schimb cerneala da.
De gura mamei, dar mai mult a bunicii și-a dat BAC-ul și s-a angajat. Dar nu era de el. După două săptămâni s-a certat cu managerul, un puști ca el de înalt, dar subțire și cu tupeu. L-ar fi bătut, dar avea deja o faimă nedorită la poliție. Pe „rockeri” îi serveau cu o porție specială de bulău, și bulan.
A plecat la oaste, să se facă bărbat
Așa că s-a dus la încorporare. A mințit la testul psihologic cînd l-au întrebat de gînduri negre, dacă a făcut vreodată rău la animale sau dacă cineva din familia lui a suferit vreodată de o boală psihică. Ce, îl văzuse cineva pe taică-su? Accident și gata.
Era chiar mai bine că era orfan, armata urma să-i fie și mamă, și bunic. S-a ținut departe de ceilalți răcani, majoritatea erau niște tărănoi care vorbeau cu ”bă” și ”mă-ta”. Toanele sergentului și vocea răstită erau în schimb ușor de tolerat, că venise cu lecția agresiunii învățată de acasă.
Nu i-a fost frică nici de durere, nici de disciplină. A descoperit că-i place, că nu-i tremura mâna când trăgea cu arma sau când lovea cu pumnul. @N