Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un muncitor român este în greva foamei în Franţa

Publicat in Jurnalul, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Un muncitor român, aflat cu acte în regulă la muncă în Franţa, recrutat, de altfel, din România pentru un contract în agricultură în regiunea Havre, din nord-vestul ţării, este în greva foamei şi afirmă că a fost victima angajatorului său, relatează 76actu.fr.

Sorin Mugurel, în vârstă de de 41 de ani, susţine că a fost victima angajatorului său francez: abuzuri în legătură cu dreptul la muncă şi vătămări corporale din partea patronului, atestate de un certificat medical.  Şi, pentru că dosarul său pare să treneze din cauza încurcăturilor birocratice, el a decis să intre în greva foamei începând de luni, 19 noiembrie, zi şi noapte, instalându-şi “cartierul general” pe o bancă din scuarul Erignac, vizavi de subprefectura din Havre, pentru că aceasta simbolizează pentru el statul francez şi perspectiva de a se face auzit, pentru a se face dreptate.

Aflat în situaţie legală în Franţa, beneficiar al unui permis de sejur valabil până în 2020, el ar fi fost recrutat, în 2008, în România, pentru un loc de muncă în agricultură, într-o fermă din zona oraşului Havre. Avea asigurate cazarea şi hrana şi mai întâi a lucrat şase luni, pentru ca ulterior condiţiile şi mai ales orarul să se înrăutăţească. În condiţiile în care spune că lucra şi peste 300 de ore într-o lună, muncitorul povesteşte că şi-a luat 15 zile de concediu, pentru a se deplasa în România. La revenirea de acasă, angajatorul francez ar fi vrut să îl oblige să semneze un document, după toate aparenţele, o demisie sau o rupere a contractului. În faţa refuzului muncitorului de a semna, angajatorul l-ar fi lovit. Românul susţine că vătămările corporale i-au fost constatate de un medic de la spitalul din Fecamp. Angajatorul neagă, însă, orice abuz. Susţinut de filiale locale ale Ligii  pentru drepturile omului şi Crucii Roşii, românul este decis să ceară dreptate din partea justiţiei franceze. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 22 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 36 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic, a anunţat după şedinţa Executivului purtătorul de cuvân

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°