Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la contractele publice de 30.000 de euro fără licitaţie

Publicat in Adevarul, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care vrea să dubleze plafonul minim al achiziţiilor publice cu atribuire directă. Noul normativ ar putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2013.

Pentru ca o instituţie să-şi cumpere diversele „mărunţişuri“ necesare în buna ei funcţionare nu trebuie să organizeze licitaţii dacă are de achiziţionat bunuri sub un anumit prag valoric.

Acest prag a tot urcat de-a lungul anului, ajungând în prezent la 15.000 de euro, dar actualul Guvern consideră că nici acest nivel nu este destul de ridicat. Aşa că a pregătit o ordonanţă prin care pragul urcă din nou, de data aceasta la 30.000 de euro. Astfel că şi „mărunţişurile“ pe care le vor putea cumpăra aleşii de la prietenii politici, fără licitaţie, se vor înmulţi până dincolo de limita rezonabilului.

Ce se poate face cu 30.000 de euro

Ridicarea pragului pentru achiziţiile directe va fi o adevărată mană cerească pentru primarii comunelor şi oraşelor mici, la care puţine lucrări depăşesc valoarea de 30.000 de euro. Practic, aproape orice achiziţie comunală s-ar putea face fără licitaţie. Iată câteva exemple: renovarea unei şcoli de dimensiuni mici (P+1) sau a unui cămin cultural, pietruirea a 5-10 kilometri de drum comunal, asfaltarea câtorva kilometri de drum judeţean (care poate fi o bretea până la autostradă sau şosea naţională ori alt drum de legătură), renovarea unui sediu administrativ de dimensiuni medii (primărie, dispensar, post de poliţie) şi chiar cumpărarea unor autovehicule utilitare necesare administraţiei. Acestea se adaugă mai vechilor lucrări ce pot fi atribuite şi acum fără licitaţie, cum ar fi construirea unor staţii de aşteptare în transportul public, amenajarea unor infochioşcuri, puncte de informare sau crearea şi administrarea unor site-uri web.

De asemenea, interesant este că, potrivit viitoarei ordonanţe, achiziţia directă va fi considerată a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 46 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Rusia încearcă să atragă încă o țară din Asia în războiul din Ucraina, acuză Kievul. De unde vin noii soldați ai lui Putin

HotNews acum o ora
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 42 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°