Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prahovean acuză doi candidaţi ARD că l-au agresat fizic, însă aceştia neagă. Poliţia face anchetă

Publicat in Gandul, duminică 25 noiembrie 2012 · ·

Un locuitor din comuna prahoveană Drăgăneşti acuză doi candidaţi ai ARD în colegiul în care este inclusă această comună că l-au agresat fizic pe motiv că nu i-a lăsat să lipească nişte afişe electorale, însă aceştia resping acuzaţiile, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz.

Biroul de presă al PSD Prahova a dat publicităţii, duminică după-amiază, două înregistrări făcute cu telefonul mobil, care prezintă doi localnici din comuna prahoveană Drăgăneşti, care îi acuză de agresiune fizică pe cei doi candidaţi ai ARD în colegiul care include această localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, una dintre înregistrări prezintă un bărbat care povesteşte că, în timp ce se afla la serviciu, au apărut candidatul ARD pentru Senat Adrian Semcu şi cel pentru Camera Deputaţilor Cristian Apostol care voiau să lipească nişte afişe.

"A venit domnul Semcu peste mine să lipească nişte afişe, i-am zis că nu-i voie, mi-a băgat mâna în gât şi domnul Apostol (Cristian Apostol, candidatul ARD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul uninominal 8 Prahova, unde în urmă cu patru ani a fost ales Adrian Năstase - n.r.) mi-a dat cu spray în ochi", spune bărbatul pe înregistrarea dată publicităţii pe PSD Prahova.

Cea de-a doua înregistrare făcută publică de Biroul de presă al PSD Prahova arată o femeie care susţine declaraţiile bărbatului.

În afară de a fi dat presei cele două înregistrări, USL Prahova nu face niciun comentariu pe marginea acestui caz.

Contactat telefonic, preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei doi nu sunt membri ai PSD.

La rândul său, candidatul acuzat că i-ar fi înfipt mâna în gât localnicului, Adrian Semcu, a declarat pentru MEDIAFAX că, în timp ce se afla în campanie împreună cu candidatul Cristian Apostol şi cu staff-ul de campanie într-un sat din comuna Drăgăneşti, la un mom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 5 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 10 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 7 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 6 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 4 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 7 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 10 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Risc cu impact ridicat Malware livrat prin Google Calendar / Cum este realizat atacul

News.ro acum 7 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avettizează, vineri, cu privire la o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor t

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

6°/10°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

7°/13°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°