O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru “Interferenţe” se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 27 noiembrie şi 9 decembrie. Având ca temă relaţia dintre teatru şi muzică, festivalul le va oferi spectatorilor ocazia să urmărească spectacole din 15 ţări, inclusiv din România, şi, desigur, piesele Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Nu vor lipsi nici evenimentele speciale: dialoguri cu creatorii spectacolelor, expoziţii, proiecţii de spectacole şi concerte.
Ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe oferă clujenilor 24 de spectacole în 12 zile şi marchează 220 de ani de la înfiinţarea Teatrului Maghiar de Stat.
„Anul acesta am încercat să extindem noţiunea de Interfereneţe pe ceva ce reprezintă şi o tendinţă în teatrul mondial contemporan, aceea de a regândi reconsidera, relaţia dintre muzică şi teatru, forme de artă care au fost îmbinate de la începuturile istoriei cultrii. Există artişti care au un fond de pregătire muzicală sau alţii care încearcă să diminueze ascuţineam graniţei dintre teatru şi muzică. Argumentul nostru cel mai important este faptul că atât muzica cât şi teatrul sunt un limbaj special, universal, care poate fi înţeles şi fără vorbe, şi fără să cunoaştem neapărat limba vorbită pe scenă”, a precizat Gabor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Acesta a mai precizat că unul dintre scopurile festivalului este să devină platforma Uniunii Europene de Teatru (UTE); de aceea, în program au fost incluse şapte spectacole create de membrii UTE.
Din acest an secţiunea Off a Festivalului va fi găzduită de Casa TFF unde vor fi organizate proiecţiile unor reprezentaţii de operă, concerte, conferinţe şi lansări de carte. “Vom putea vedea, viziona şi asculta, întrucât sunt şi workshop-uri, al domnului Iosif Herţea, masterclass-ul domnului Vasile Şirli, avem şi un workshop pentru dramaturgi