Şase români au murit, sâmbătă, în Calabria, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tren. Victimele de naţionalitate română, patru femei şi doi bărbaţi, munceau în Italia la cules de mandarine.
Alţi doi români aflaţi în autoturism au scăpat în ultimul moment, coborând din microbuz înainte de impact. O ipoteză de lucru este că românii ar fi încercat să traverseze în acel punct calea ferată pentru a ajunge mai repede la destinaţie.
Microbuzul a fost lovit de un tren. Potrivit companiei italiene de căi ferate, Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 18:15 ora României, la o trecere la nivel cu calea ferată situată între gările Rossano şi Mirto-Crosia, în partea de est a regiunii Calabria.
Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania Ferrovie dello Stato, ci este privată, trenul care plecase din gara de la Sibari nu a reuşit să evite impactul cu maşina, care a fost proiectată la circa 20 de metri distanţă. În maşină s-ar fi aflat şase muncitori, români şi bulgari, patru femei şi doi bărbaţi, care au decedat. Printre pasagerii trenului, zece persoane au fost uşor rănite.
Una dintre ipotezele tragediei este că cei doi români care au supravieţuit ar fi coborât din microbuz pentru a ridica bariera aferentă trecerii la nivel cu cale ferată. Conform acestui scenariu, grupul de români ar fi încercat să traverseze prin respectivul loc calea ferată pentru a scurta drumul. De altfel, trecerea la care s-a produs accidentul nu se află în administrarea statului italian, ci sub gestiune privată. O altă ipoteză luată în calcul de poliţia italiană este că trecerea peste calea ferată nu era blocată corespunzător astfel încât traversarea să nu poată fi făcută. Cert este că după cum prevăd regulamentele italiene, bariera aflată în proprietată privată ar fi trebuit să fie b