Europa nu a reuşit să adopte bugetul, lucru de altfel previzibil dacă avem în vedere că interesele naţionale au fost mai presus de cele europene şi nimeni n-a vrut să cedeze. Aşa zisa fraternitate europeană ţine până la graniţele marilor puteri din Europa. Dacă le atingi cu doar o floare te trezeşti cu o avalanşă de rahat răsturnată în capul ţărilor mici, nedezvoltate şi neputincioase.

Este din ce în ce mai clar că unii nu mai vor o Europă unită, ci vor fiecare ţara lor. Anglia e din ce în ce mai vocală şi-şi cere ieşirea din Uniunea Europeană. În ultimul timp s-a opus la tot şi la toate şi nu i-a convenit nimic. Aproape că a devenit surdă la tot felul de semnale. Vrea să fie neapărat a treia putere mondială. În ciuda atenţionărilor adresate de preşedintele Obama, în sensul că ar face bine să rămână în Europa pentru a păstra contraponderea şi pentru că lumea s-a învăţat cu împărţeala actuală în care Anglia nu se individualizează ca stat, ci ca ţară importantă a Uniunii Europene, Anglia vrea să facă jocurile în lume. Vrea să fie arbitru, vrea să stea la masă alături de SUA şi Rusia, pentru că simte că vine din urmă tot mai rapid China.

România nu prea avea ce să facă la summit-ul care s-a încheiat cu un eşec al adoptării bugetului. S-a ales cu o promisiune pentru agricultură până în anul 2020 şi cu necondiţionarea banilor alocaţi de rata de absorbţie a fondurilor europene. În rest nu prea se ştie ce se va întâmpla. Preşedintele sau cine ştie ce alţi negociatori atât au putut să facă şi tot e mai bine decât nimic. Surprinzătoare este poziţia premierului care a recunoscut că nici el, dacă se ducea, n-ar fi făcut mai mult. În acest fel a recunoscut că preşedintele Băsescu a făcut totuşi ceva. A renunţat cumva Ponta înainte cu 2 săptămâni de alegeri să mai strige Jos Băsescu? Dacă este aşa, atunci îmi explic de ce la discursul pe care l-a ţinut la Iaşi, c