Subiectul patrimoniului imobiliar al Primăriei este unul vechi, generând în mod constant discuţii în contradictoriu la nivelul Consiliului Local. Acum Primăria vrea să împuternicească o aşa-numită Comisie de negociere cu terţii care să se ocupe de concesionarea sau închirierea imobilelor aflate în proprietatea municipiului. Rămâne de văzut însă cu cine va încheia contracte Primăria şi mai ales la ce tarife.
O comisie care va gestiona tranzacţiile cu clădiri ale Municipalităţii
Conform unui proiect de hotărâre al Consiliului Local, Primăria Timişoara intenţionează să împuternicească o Comisie de negociere cu terţii care să se ocupe de vânzarea, cumpărarea, schimbul, concesionarea sau închirierea imobilelor aflate în proprietatea municipiului Timişoara sau care prezintă interes pentru municipiul Timişoara. Consilierul local P.D.-L. Simion Moşiu spune că, având în vedere numărul mare de cereri privind transferul în şi din proprietatea municipiului Timişoara a unor imobile (fie teren, fie construcţii) pentru reglementarea situaţiei juridice a anumitor imobile, este necesară împuternicirea Comisiei de negociere cu terţii a Consiliului Local. Aceasta ar urma să negocieze vânzarea, cumpărarea, schimbul, concesionarea sau închirierea imobilelor ce prezintă importanţă economică sau socială pentru Timişoara sau care fac obiectul cererii unor persoane fizice sau juridice de drept privat.
“Ideea în sine nu este rea. Din timpul administraţiei Ciuhandu se ştie foarte bine că Primăria are o grămadă de imobile care stau degeaba. Sunt imobile pentru care se dau bani de la buget pentru utilităţi, pentru conservare, pentru reparaţii, pentru întreţinere şi aşa mai departe. E absurd ca aceste imobile să rămâne nefolosite şi să nu aducă niciun venit la Primărie. Este un potenţial economic ce trebuie valorificat”,declară Simion Moşiu
R