Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de poliţişti implicaţi în destructurarea grupărilor "Cantemir" şi "Fane Uraganu"

Publicat in Gandul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Peste 100 de poliţişti bucureşteni au fost mobilizaţi, luni dimineaţă, pentru efectuarea a 15 percheziţii şi punerea în executate a 22 de mandate de aducere, în cadrul unei acţiuni care a vizat anihilarea a două reţele de escroci aflate în legătură una cu alta, informează Poliţia Capitalei.

Surse din Poliţia Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că acţiunea poliţiştilor a vizat grupările denumite generic "Cantemir" şi "Fane Uraganu", care erau specializate atât în escrocherii imobiliare, cât şi în înşelăciuni cu credite bancare.

Potrivit anchetatorilor, legătura dintre cele două bande era făcută de Elena Budakci, o femeie în vârstă de 44 de ani, care activa, în paralel, în ambele grupări infracţionale.

Poliţiştii au intrat pe fir după ce au aflat că Budakci a reuşit, cu sprijinul a patru complici, să ia apartamentul unei femei în vârstă de 82 de ani bolnave de Alzheimer, pe care a reuşit s-o convingă să-şi treacă locuinţa situată pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Capitală, în valoare de 1,5 milioane de lei, pe numele altcuiva.

Potrivit poliţiştilor, Budakci a trimis-o la uşa bătrânei pe Nicoleta Radu, în vârstă de 20 de ani. În momentul în care proprietara casei a deschis uşa, tânăra s-a purtat familiar cu aceasta, prefăcându-se că încearcă să-i aducă aminte de faptul că ar fi nepoata ei. Fata a menţionat că a fost măritată şi, înainte să facă actele la Starea Civilă, şi-a trecut casa pe numele bătrânei, pentru ca, în cazul unui divorţ, să nu piardă apartamentul. Pentru că, între timp, chipurile, a divorţat, tânăra a explicat, pe acelaşi ton convingător, că doreşte să reintre în posesia locuinţa şi a rugat-o deci, pe "mătuşa" ei, să binevoiască s-o repună în posesie, conform surselor citate.

Sub acest pretext, presupusa nepoată a putut să fure actele de proprietate ale imobilului, spun anchetatorii.

Ulterior, cele trei pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Gandul acum o ora
UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi es

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Cum arată graviduța Elena, soția lui Ianis Hagi. Și-a făcut apariția la nunta Kirei, cumnata sa, dar a avut ceva probleme

Cancan acum 32 minute
Ianis Hagi a venit la nunta surorii sale, alături de soția lui, Elena. Tânăra este însărcinată în ultimul trimestru, însă pare neschimbată. De asemenea, nu s-a ferit să se afișeze cu burtica de graviduță. Totuși, a întâmpinat câteva probleme. CANCAN

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 39 minute
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Cel puţin doi morţi şi şapte răniţi în Ucraina în ”cel mai masiv atac” rusesc de la începutul războiului, cu 477 de drone şi 60 de rachete / 475 de drone şi 39 de rachete ”neutralizate, anunţă armata ucraineană / Trei drone interceptate de ruşi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin şapte persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică, în noi atacuri aeriene ruseşti în mai multe regiuni în Ucraina, anunţă autorităţile ucrainene, relatează agenția de știri

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 7 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°