Scris de Veronica Bursaşiu - La eveniment au confirmat de pe acum prezenţa premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu, dar şi îndrăgitul creator de modă Cătălin Botezatu.
Mai sunt doar câteva zile până la licitaţia pentru mamele singure. „Implică-te şi tu!Fă şi tu un gest pentru bucuria lor şi oferă-le un Crăciun mai bun!”, este îndemnul organizatorilor evenimentului caritabil „Mă creşte singură”.
Încet, încet, iarna îşi intră-n drepturi, iar până la Sărbători mai e puţin. E acea perioadă a anului în care trebuie să fim mai sinceri şi mai inimoşi, să ne gândim mai mult la cei din jur. Campania „Mă creşte singură”, realizată de Fundaţia Pro Valoare, în colaborare cu Lotus Center, se apropie de sfârşit. Cu ajutorul nostru, câteva sute de mămici care îşi cresc singure copiii cu vârste de maxim 6 ani vor primi un ajutor, pentru a trece mai uşor peste această perioadă.
Gala pentru strângerea de fonduri se va desfăşura vineri, 30 noiembrie, în Sala de Evenimente a centrului comercial, iar cei care vor dori să ajute vor putea participa la o licitaţie sau dona, după posibilităţi. Absolut toate fondurile care se vor aduna vor fi direcţionate către aceste mămici mai sărmane.Colecţiile Mudura şi Botezatu
Aşa cum obişnuieşte an de an, în cadrul licitaţiei, proprietarul Lotus Center, Alexandru Mudura va pune la dispoziţie mai multe obiecte de artă din colecţia personală. De asemenea, Cătălin Botezatu va scoate la licitaţie o rochie de seară, creaţie proprie, dar şi alte produse precum parfumuri şi obiecte vestimentare create tot de el. De altfel, pe lângă o super prezentare de modă a designerului, realizată în colaborare cu Ego men’s fashion concept, va întreţine atmosfera şi trupa Amadeus.
Cea de-a patra ediţie a campaniei „Mă creşte singură” a debutat pe 12 noiembrie, iar până acum peste 200 de mămici s-au înscris la Biroul de