Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecarea cererii de arestare a fostului deputat Alin Trăşculescu, suspendată

Publicat in Vremea Noua, luni 26 noiembrie 2012 ·

Judecarea cererii de arestare a fostului deputat Alin Trăşculescu a fost suspendată, iar Tribunalul Bucureşti va analiza dacă repartizează dosarul unui alt complet de judecată şi dacă va acorda un nou termen în acest caz.

Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu a stat luni doar zece minute în sala de judecată unde trebuia să se judece cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Avocaţii lui Trăşculescu au contestat procedura de repartizare a dosarului acestuia.

DNA a solicitat arestarea fostului deputat, după ce procurorii au extins cercetările împotriva lui pentru o nouă infracţiune, cea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, după ce anterior a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Alin Trăşculescu a fost reţinut pe 11 noiembrie de procurorii DNA, însă a părăsit pe 12 noiembrie arestul Poliţiei Capitalei, după ce ordonanţa de reţinere a expirat.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi Marian-Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, care a fost arestat preventiv pentru 29 zile în urma deciziei ÎCCJ.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a PDL, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Calotă, care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Alin Trăşculescu sumele solicitate.

‘Pentru

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA. Ursula von der Leyen: „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri”

Gandul acum 9 minute
Ursula von der Leyen a făcut o serie de declarații, în cursul zilei de duminică, 13 iulie 2025, precizând faptul că UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA, pentru oțel și aluminiu. „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 29 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 39 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°