Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficant de droguri, prins în flagrant lângă o şcoală din Cluj-Napoca

Publicat in Ziua de Cluj, luni 26 noiembrie 2012 ·

Doi tineri au fost surprinşi, vineri, în flagrant de subofiţerii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în timp ce tranzacţionau droguri, în apropierea unei şcoli din Cluj-Napoca.

Cei doi tineri de 18, respectiv 19 ani au început să aibă un comportament suspect la vederea jandarmilor, unul dintre aceştia ascunzând ceva în mânecă.

Oamenii legii i-au legitimat şi percheziţionat pe cei doi, iar asupra lui B.M. de 18 ani au găsit "o cutie de culoare roşie în care era o materie vegetală de culoare verde, un cântar electronic de mici dimensiuni, 12 pungi de dimensiuni 2X3 cm şi 3 pungi de dimensiuni 9x12, goale, iar asupra lui C.V. de 19 ani a fost găsită o pungă de dimensiuni 2X3 care conţinea o materie vegetală de culoare verde", se arată într-un comunicat remis presei.

În urma declaraţiilor s-a stabilit că B.M. a cultivat în urmă cu câteva luni, o plantă de canabis, care, după ce a ajuns la maturitate, a fost recoltată şi uscată cu scopul de a o consuma şi comercializa, C.V. a declarat că, înainte cu puţin timp de a fi opriţi şi legitimaţi de patrula de jandarmi, a cumpărat 1 gram de "iarbă" contra sumei de 50 lei, cu scopul de a o consuma de ziua lui, banii urmând să-i achite în cursul zilei următoare.

B.M. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, oferirea şi punerea în vânzare de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2, alin. 1 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută de art. 4, alin. 1 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Actele premergătoare au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 50 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 30 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 19 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 46 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°