Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expertiza din dosarul Pavel-Pîrvulescu a fost finalizată

Publicat in Gorj Domino, marți 27 noiembrie 2012 ·

Ultima probă care le mai lipsea oamenilor legii pentru a finaliza cercetările în dosarul penal în care este vizat primarul suspendat al comunei Peștișani, Florin Pavel, a fost depusă ieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Este vorba de expertiza financiar-contabilă. În aceste condiții, dosarul se apropie cu pași repezi de finalizare.

Cei șase experți care au lucrat în dosarul penal au întocmit, în sfârșit, raportul, după un lung șir de amânări. Astăzi, aceștia sunt așteptați să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, alături de părțile implicate, pentru audieri și clarificări. Procurorul de caz a stabilit numirea a doi experți, dar avocații învinuiților au solicitat ca în echipa de lucru să fie cooptați alți patru experți propuși de aceștia. Cea mai mare problemă a fost ca toți cei șase să se întâlnească pentru lucra la raportul de expertiză, astfel că termenul de finalizare a fost depășit cu câteva luni.

Cercetările vizează construcția a două stadioane și a unui campus școlar

Dosarul penal a fost deschis în urma unui autodenunț făcut de Doru Șerban, cunoscut sub numele de Habitu, care a ajuns în spatele gratiilor în primăvara acestui an, fiind trimis în judecată pentru cămătărie, spălare de bani și evaziune fiscală. Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Dian Popescu, președintele PNL Gorj, fratele acestuia, Gabriel, (administratori ai firmei Maserati Construct), Dumitru Pârvulescu, secretar general în Ministerul Finanțelor, și omul de faceri Dan Radu Floarea, administrator al firmei Tech Safety SRL.

Cercetările efectuate vizează modul în care s-au încheiat două contracte de cesiune de creanțe între Primăria Peștișani, firma lui Floarea și Habitu. Societatea Tech Safety avea de primit de la Primăria Peștișani suma de 25 miliarde lei vechi (pentru o serie de lucrări

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 6 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 10 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 11 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 8 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 9 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 8 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 5 ore
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 7 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 13 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 9 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/24°
lun.

8°/14°
mar.

9°/18°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

dum.

6°/17°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
mie.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

dum.

4°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°