Compania Willbrook Internaţional, controlată de miliardarul israelian Eyal Ofer, a vândut un teren în Floreasca omului de afaceri grec Tasos Gkotsis, care a dezvoltat în Bucureşti clădirea de birouri Polonă 68, tranzacţie de circa 1,5 milioane de euro, potrivit unor surse din piaţa imobiliară.
Terenul are circa 1.500 de metri pătraţi, iar pe el va fi construit un imobil de birouri de aproximativ opt etaje, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa imobiliară.
Tranzacţia a fost confirmată de reprezentanţii Willbrook, care însă nu au dorit să ofere informaţii suplimentare, iar omul de afaceri grec nu a putut fi contactat. "Tranzacţia este sub contract de confidenţialitate şi pentru moment nu putem să comentăm", a declarat George Ispas, directorul Willbrook.
Willbrook este dezvoltatorul complexului de birouri Platinum Business & Convention Center, în zona Băneasa din nordul Capitalei, investiţie de 100 mil. euro, dar şi al controversatei clădiri de birouri Cathedral Plaza.
De asemenea, compania a mai construit complexul de locuinţe de lux Oxford Gardens din Pipera. Omul de afaceri grec Tasos Gkotsis a fost unul dintre investitorii care au dezvoltat clădirea de birouri Polonă 68 Business Center, investiţie de 15 milioane de euro. În clădire au sediul firme precum Ariston Thermo România sau Novartis.
Compania Willbrook Internaţional, controlată de miliardarul israelian Eyal Ofer, a vândut un teren în Floreasca omului de afaceri grec Tasos Gkotsis, care a dezvoltat în Bucureşti clădirea de birouri Polonă 68, tranzacţie de circa 1,5 milioane de euro, potrivit unor surse din piaţa imobiliară.
Terenul are circa 1.500 de metri pătraţi, iar pe el va fi construit un imobil de birouri de aproximativ opt etaje, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa imobiliară.
Tranzacţia a fost confirmată de reprezentanţii Willbrook, care