Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARD cere comunităţilor locale alegeri corecte şi să solicite USL oprirea acţiunilor antieuropene

Publicat in Mediafax, luni 26 noiembrie 2012 ·

Copreşedinţii ARD au transmis un apel comunităţilor locale în care le cer să asigure un proces electoral corect în decembrie şi să explice importanţa vitală a fondurilor şi a valorilor europene, precum şi să facă presiuni pentru ca USL să înceteze acţiunile antieuropene.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, acest apel, arătând că liderii ARD doresc să depăşească astfel "cadrul unei campanii electorale lipsită de proiecte, argumente, bazată numai pe negativisme".

În apel se arată că acţiunile din ultimele şase luni ale Guvernului USL au pus în pericol grav poziţia României în UE, credibilitatea ţării a fost zdruncinată şi a apărut pericolul unui blocaj total al fondurilor europene.

"Pentru a evita pericolul care ameninţă comunităţile pe care le administraţi, este mare nevoie şi de implicarea dumneavoastră. De aceea, ARD face un apel la dumneavoastră: vă cerem să faceţi presiuni, în numele comunităţii pe care o reprezentaţi, pentru ca USL să înceteze imediat acţiunile şi declaraţiile antieuropene care riscă să afecteze grav viaţa comunităţii locale. Vă cerem să asiguraţi un proces electoral corect la alegerile generale din 9 decembrie şi să explicaţi în cursul campaniei importanţa vitală a fondurilor şi valorilor europene pentru nivelul de viaţă al tuturor localităţilor României", se precizează în apelul semnat de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu.

Cezar Preda a mai spus că USL s-a construit ca o alianţă de opoziţie, capabilă să strige şi să ameninţe, şi nu e suficient pentru poporul român, care are nevoie de o guvernare care să îi arate că drumul nu poate fi decât european.

El a mai spus că aşa se împlinesc şase ani de când România este membru al UE şi astăzi relaţiile cu UE sunt tensionate, se observă un curent de stânga, care doreşte ruperea ţării noastre de U

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 53 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 54 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°