Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficiul Român pentru Adopţii: Peste 1.200 de familii atestate în vederea adopţiei, 711 copii adoptaţi până în noiembrie. Cele mai multe adopţii finalizate în 2012: Bucureşti, Constanţa şi Prahova

Publicat in Mediafax, luni 26 noiembrie 2012 ·

Peste 1.200 de familii au fost atestate pentru adopţie până în 16 noiembrie, mai mult de jumătate dorind un copil român, iar 329 optând pentru unul de cel mult trei ani, potrivit datelor centralizate de ORA, conform cărora, în perioada menţionată, 711 minori au fost încredinţaţi în adopţie.

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a anunţat, luni, că în primele 11 luni ale anului 1.222 de familii au fost atestate pentru adopţie, cele mai multe (1.110) fiind atestate pentru adoptarea unui copil, 110 - pentru doi, iar două familii - pentru trei copii

În 39 la sută din cazurile de deschidere a procedurii de adopţie, familiile acceptă copii cu diverse probleme de sănătate sau întârzieri în dezvoltare, pentru restul de 61 la sută opţiunile îndreptându-se către copii fără boli cronice, întârzieri în dezvoltare sau handicap.

Dintre copii pentru care a fost deschisă procedura de adopţie, 180 sunt din categoria de vârstă 9-11 ani, 176 - din categoria 3-5 ani, 175 - din categoria 6-8 ani, 158 - din categoria 0-2 ani, iar 95 - din cea peste 12 ani.

Potrivit ORA, 53 la sută dintre copiii pentru care a fost deschisă procedura de adopţie sunt băieţi, iar 47 la sută, fete.

În ceea ce priveşte etnia, 56 la sută sunt români, 25 la sută au etnie nespecificată, iar 19 la sută aparţin unei anumite etnii.

Cele mai multe adopţii finalizate anul acesta, respectiv 86, au fost în Bucureşti, care este urmat de judeţele Constanţa, cu 49 de adopţii, şi Prahova, cu 44 de adopţii, potrivit datelor centralizate de Oficiul Român pentru Adopţii (ORA).

Cele mai multe dintre familiile atestate pentru adopţie vor să înfieze copii care să aibă cel mult doi sau trei ani, copiii de peste 13 ani fiind cel mai greu adoptabili, reiese dintr-o statistică a Oficiului Român pentru Adopţii (ORA).

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Liberalii susţin în turul al doilea candidatura Elenei Lasconi, ”fără niciun fel de negociere” / PNL continuă guvernarea / Bolojan: Ieşirea de la guvernare doar într-un scop electoral nu ar face decât să creeze instabilitate

News.ro acum 12 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, ”fără nicio negociere”, şi vor rămâne la guvernare până după alegerile parlamenta

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum o ora
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Procurorii sud-coreeni cer o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru şeful Samsung

Mediafax acum 50 minute
Procurorii din Coreea de Sud au cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de aproximativ 375.000 de dolari pentru Jay Y. Lee, preşedintele Samsung Electronics, într-un proces ce vizează acuzaţiile de manipulare a preţurilor acţiunilor

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°