Ministerul Educaţiei a anunţat că şi în anul şcolar următor clasa pregătitoare va rămâne obligatorie, această putând fi organizată şi în grădiniţe.
Pentru a evita haosul creat anul acesta, MECTS vrea să schimbe modalitatea de admitere în clasa pregătitoare. Astfel, reprezentanţii ministerului vor să organizeze o singură etapă de înscriere, iar clasa pregătitoare să fie şi la şcoală şi la grădiniţă şi să elimine criteriile restrictive, adică părinţii să nu mai fie nevoiţi să îşi facă mutaţie, să divorţeze sau să se declare de altă etnie pentru ca fiii lor să ajungă la şcoala pe care şi-o doresc.
Este sigur deocamdată însă faptul că şi anul viitor clasa pregătitoare va rămâne obligatorie şi se va respecta aceeaşi programă. Potrivit rtv.net, preşedintele Federaţia Părinţilor, Mihaela Gună a declarat că cei mai mulţi părinţi îşi doresc ca elevii de 6 ani să mai rămână un an la grădiniţă, menţionând că „în cadrul grădiniţei (clasa pregătitoare) este un avantaj pentru noi pentru că acolo copilul are posibilitate să se şi joace. Acolo avem inclusiv grupuri sanitare care să fie adecvate vârstei lor. Pe de altă parte copilul poate să şi mănânce, să se şi odihnească”. În acest moment, aproximativ 9.000 de elevi învaţă în spaţii improvizate, în foste laboratoare, săli de sport sau chiar cancelarii, după ce grupa pregătitoare s-a mutat la şcoală.
Ministerul Educaţiei a anunţat că şi în anul şcolar următor clasa pregătitoare va rămâne obligatorie, această putând fi organizată şi în grădiniţe.
Pentru a evita haosul creat anul acesta, MECTS vrea să schimbe modalitatea de admitere în clasa pregătitoare. Astfel, reprezentanţii ministerului vor să organizeze o singură etapă de înscriere, iar clasa pregătitoare să fie şi la şcoală şi la grădiniţă şi să elimine criteriile restrictive, adică părinţii să nu mai fie nevoiţi să îşi facă mutaţie, să divorţeze sau să