Braşovul va avea un cabinet stomatologic pentru servicii de urgenţă non-stop, cel târziu de anul viitor.
În prezent, în tot judeţul, nu există nici măcar un cabinet privat, căruia persoanele chinuite de dureri crunte în miez de noapte să i se poată adresa. Situaţia se va schimba însă, pentru că legea prevede că amenajarea cabinetului de urgenţă este obligatorie şi mai ales că Ministerul Sănătăţii a deblocat posturile necesare înfiinţării sale, după cum a precizat directorul Spitalului Judeţean, dr. Marius Neculoiu, candidatul USL, pentru postul de senator, în Colegiul 4 (Astra – Bartolomeu – Tractorul – Triaj – Uzina 2).
Acest spaţiu ar urma să fie amenajat chiar în interiorul unităţii sanitare braşovene. La noul cabinet ar urma să lucreze patru medici, iar intervenţiile să fie efectuate gratuit. Neculoiu vrea ca, totodată, lucrările de protetică pentru vârstnicii fără posibilităţi materiale să fie făcute tot gratuit în cadrul acestui cabinet, costurile urmând să fie suportate de către o fundaţie medicală. „Proiectul este mai vechi, dar, până acum nu s-a putut realiza, deoarece nu se puteau face angajări. Iniţial, am solicitat Colegiului Medicilor Dentişti să ne repartizeze nişte oameni, dar ar fi însemnat să facă voluntariat şi nimănui nu i-a convenit. Acum, avem acordul ministerului pentru a angaja patru medici stomatologi, echipamentul urmând să ne fie asigurat de Colegiu”, a explicat dr. Marius Neculoiu.
Braşovul va avea un cabinet stomatologic pentru servicii de urgenţă non-stop, cel târziu de anul viitor.
În prezent, în tot judeţul, nu există nici măcar un cabinet privat, căruia persoanele chinuite de dureri crunte în miez de noapte să i se poată adresa. Situaţia se va schimba însă, pentru că legea prevede că amenajarea cabinetului de urgenţă este obligatorie şi mai ales că Ministerul Sănătăţii a deblocat posturi