Pompierii din Adjud au intervenit duminică, la solicitarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, pentru a transporta o femeie cu probleme medicale din locuinţă la ambulanţă. Femeia de 70 de ani locuieşte la etajul al II-lea al unui bloc de pe strada Salcâmilor din Adjud şi nu se putea deplasa.
De asemenea, în intervalul 23-25 noiembrie, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 28 situaţii medicale de urgenţă.
Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc probleme abdominale, afecţiunile respiratorii şi diferite traumatisme.
Paramedicii din cadrul ISU au intervenit în municipiile Adjud şi Focşani, în oraşul Panciu, dar şi în comunele Câmpuri, Corbiţa, Coteşti, Homocea, Năruja, Negrileşti, Poiana Cristei, Pufeşti, Străoane, Vidra şi Vizantea Livezi. Ei le-au acordat persoanelor cu probleme de sănătate primul ajutor şi apoi le-au dus la structurile de primiri urgenţe ale spitalelor din Adjud, Focşani, Panciu şi Vidra.
Pompierii din Adjud au intervenit duminică, la solicitarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, pentru a transporta o femeie cu probleme medicale din locuinţă la ambulanţă. Femeia de 70 de ani locuieşte la etajul al II-lea al unui bloc de pe strada Salcâmilor din Adjud şi nu se putea deplasa.
De asemenea, în intervalul 23-25 noiembrie, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 28 situaţii medicale de urgenţă.
Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc probleme abdominale, afecţiunile respiratorii şi diferite traumatis