Primii care au testat rembalul au fost o echipă din care au făcut parte foşti jucători ai lui Poli Timişoara (Rotariu, Bătrânu şi Băban), respectiv patru componenţi ai echipei de minifotbal AEM Timişoara. Echipa lui Roti a jucat în roşu-negru, iar adversarii lor au purtat tricouri în dungi negre şi albastre, astfel că meciul a semănat cu un derby della Madonnina. Scorul a evoluat spectaculos, datorită golurilor de cinci sau de trei puncte înscrise pe durata partidei. Încele din urmă, "Inter" a bătut "Milanul" cu 35-21.
Porţile sunt dotate cu câte 12 inele: cinci în partea de jos (1 gol = 1 punct), patru în mijloc (1 gol = 3 puncte) şi trei sub transversală (1 gol = 5 puncte).
"E un efort mai mare decât la jocul de futsal. E un efort dublu, mai ales pentru ultimul jucător de câmp, care trebuie să fie şi portar când intră în ultimii doi metri de poartă. E nevoie de multă inventivitate şi de precizie. Mingea intră foarte greu în aceste coşuri. Eu cred că sportul ăsta va prinde, mai ales la copii, pentru că ei au nevoie de progress şi de o precizie mai mare atunci când trag la poartă. Acest sport îi poate ajuta foarte mult", a spus Iosif Rotariu, imediat după ce a încercat pentru prima data rembalul.
Vrea să-l facă sport olimpic
Remi Rădulescu îşi doreşte ca sportul pe care l-a botezat inspirându-se din propriul nume să ajungă cât mai popular, într‑un timp foarte scurt. "Am creat acest sport pentru spectacol şi cred că mi-am îndeplinit obiectivul. Poate fi folosit şi ca material didactic pentru antrenamente, pentru precizie. Vreau ca rembalul să devină sport olimpic, dacă nu la olimpiada de la Rio de Janeiro, poate peste opt ani", a spus inventatorul din Timişoara.
Remi Rădulescu are opt invenţii
Jocul de rembal a fost înregistrat la OSIM, aceasta fiind cea de-a opta invenţie brevetată de Remi Rădulescu. "Anul acesta am câ