Necazul este că nouă ne place să o facem pe gratis.
Dacă eşti ziarist undeva prin Occident, n-ai nicio idee, niciun chef de viaţă şi te presează şeful, că nici el n-are idei, dar are subalterni, ceea ce tu n-ai, ce faci? Simplu. Dai o căutare pe net, că e gratis. Vezi că a murit J.R. şi te gândeşti că nu e nicio scofală, că nu iese nici de o ciorbă din subiectul ăsta. Dar, dacă te uiţi mai bine şi vezi un interviu al actorului devenit celebru pentru interpretarea cinicului magnat al petrolului din serialul Dallas?
Altă viaţă! Zicea Larry Hagman că a contribuit la căderea comunismului în România lui Ceauşescu pentru că serialul, în loc să-i dezguste pe telespectatorii mioritici prezentând realităţile crude ale lumii capitalului, din contră, i-a fermecat cu minunăţiile societăţii de consum. Acum miroase a subiect. Şi, dacă mai dai peste scrierea altui jurnalist care a aflat de la însuşi J.R. cum a primit bani de la Ceauşescu, dar a fost rugat să ţină secretul cât timp starul se afla în viaţă, ai dat lovitura. Salvezi ziua de muncă, îl salvezi şi pe şef, corporaţia e şi ea mulţumită.
Te aşezi la tastatură şi rescrii povestioara. Dictatorul comunist fermecat de Dallas se decide să-i pună posterul lui Larry Hagman pe una dintre clădirile Bucureştilor. Adică, după celebra inscripţie de pe tribuna Giuleştiului, „Nici o masă fără peşte", de înghiţea în sec tot navetistul între Triaj şi Gara Basarab, gândindu-se la pastrama de crap, şi nu la macroul congelat pe care îl băga Ceauşescu în magazine de două-trei ori pe an, ar fi trebuit să-l zărim pe clădirea Comitetului Central pe arogantul petrolist zâmbindu-ne cinic de sub uriaşa pălărie texană. Iar, pentru că actorul Larry Hagman a permis să-i fie folosită imaginea, s-a ales cu o pungă de hârtie burduşită de dolari, pungă pe care regimul i-a lăsat-o într-un WC dintr-o clădire guvernamentală!
Ce să vezi?