De ce va deveni Franța cel mai mare pericol la adresa viitorului monedei europene.
Amenințările la adresa zonei euro par să se fi domolit pentru moment. Totuși, revenirea la o monedă unică puternică se va întinde pe mulți ani, ani dureroși și, posibil, plini de violențe. Presiunea pe buget și reformă a ajuns la apogeu în Grecia, Portugalia, Spania și Italia, unde oamenii ies de câteva săptămâni în stradă. Și totuși, o problemă imensă, incomparabilă ca dimensiuni, pândește după colț: într-un singur cuvânt, este vorba de Franța.
Franța s-a aflat de la bun început în centrul zonei euro, așa cum, anterior, reprezentase miezul Uniunii Europene. Președintele François Mitterrand a fost cel care a insistat pentru lansarea uniunii monetare, sperând că astfel va reîntări statutul țării sale în UE, intrată la acea vreme în sfera de influență a Germaniei unificate. Și într-adevăr, țara sa a avut mult de câștigat de pe urma monedei unice: Hexagonul se împrumută la costuri minime și a reușit să evite, ca printr-o minune, problemele celorlalte state mediteraneene. Și totuși, înainte de luna mai, moment în care François Hollande devenea primul președinte socialist de după Mitterrand, Parisul cedase deja Germaniei rolul de coordonator al crizei. Franța are încă multe puncte forte pe care se poate baza, însă de pe o zi pe alta devine tot mai vulnerabilă în fața haosului financiar de pe continent. De ani de zile nu face altceva decât să piardă pe teren competitiv în fața Germaniei, iar de când Berlinul a trecut la o campanie puternică de reformare a statului și de reducere a costurilor, procesul s-a accelerat. Rămas fără opțiunea deprecierii monedei naționale, Parisul nu a avut de ales și și-a îngroșat deficitul. În timp ce restul Uniunii tăia copios din cheltuiala publică, în Franța aceasta ajunsese la 57% din PIB, cea mai mare pondere din întreaga zonă e