Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensie fantastica: 4.200 euro!

Publicat in Bihor Online, luni 26 noiembrie 2012 ·

Scris de Diana Dutu - Pare ireală, dar totuşi există. O încasează lunar un arădean ce a lucrat ca pilot.

ARAD. Pensie de poveste. Cum altfel am putea cataloga pensia de 19.019 lei pe care o primeşte, lună de lună, un arădean? Ca să fim bine înţeleşi, precizăm că e vorba de peste 190 de milioane de lei vechi, adică echivalentul a aproximativ 4.200 de euro! Pentru comparaţie, cei 19.019 lei reprezentând cea mai mare pensie din Arad constituie nici mai mult, nici mai puţin decât 54 de pensii minime! Sau, dacă ne raportăm la persoanele active, putem spune că această pensie lunară reprezintă mai mult decât câştigă un arădean care merge zi de zi la serviciu, timp de un an de zile!

Cine beneficiază de fabuloasa pensie de 19.019 lei? Un fost pilot care are o vechime în muncă de 32 de ani şi 8 luni. Tot el se afla în fruntea topului celor mai mari pensii din Arad şi anul trecut însă, din toamna lui 2011 până acum, pensia sa a crescut 4.673 de lei! Adică s-a majorat cu 32,5%! Cum se explică această creştere consistentă? Beneficiarul a câştigat în instanţă indexarea pensiei cu rata inflaţiei, din urmă, din 2008, printr-o sentinţă judecătorească emisă la sfârşitul anului 2011. Ban la ban trage, ar spune unii… Excepţii… fericite

Aşa cum spuneam, cei 19.019 lei reprezintă valoarea pensiei maxime pe care Casa de Pensii o plăteşte la nivelul judeţului Arad. Dar mai sunt şi alte pensii mari: 20 de vârstnici arădeni au pensii cuprinse între 5.000 şi 12.000 de lei, în timp ce alţi 37 au pensii de 3.500-5.000 de lei. Numărul beneficiarilor de pensii de câteva mii de lei este, însă, foarte mic în raport cu numărul total al pensionarilor: 0,04%!Majoritatea, până la 1.000 lei

Marea majoritate a pensionarilor arădeni au pensii de până la 1.000 de lei, valoarea pensiei medii înregistrate în judeţul nostru fiind, în prezent, de 720,44 lei (cu 2 lei mai mică decât în perioa

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 7 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 5 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 12 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 5 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 5 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum o ora
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 12 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°