Asociaţia „Salvează o inimă” şi ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România) filiala Suceava, organizează, duminică, 2 decembrie, de la ora 16:00, evenimentul caritabil „Lumină din Lumină”, ce va avea loc la Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava. În cadrul evenimentului, va concerta Grupul Psaltic “Macarie Ieromonahul”. Scopul evenimentului, care are ca motto „Împreună pentru un suflet”, este de a strânge fonduri, care vor fi donate fetiței Leontina Nicoleta Călin, pentru a putea fi operată de retinopatie de prematuritate.
Nicoleta este în clasa a II-a, la școala de nevăzători din Buzău. Fetiţa s-a născut prematur, iar la 6 luni a fost diagnosticată cu dezlipire de retină (retinopatie de prematuritate de gradul V). Părinții au strâns cu greu 6.000 de euro, au operat-o în Belgia, însă fără rezultate. Se pare că Nicoleta ar putea să-și vadă părinții, prietenii, să vadă icoanele la care, din când în când, se roagă, dacă va fi operată din nou. Șansa ei o reprezintă clinica William Beaumont din Detroit. Însă, pentru a putea să-şi opereze fetița, familia Călin are nevoie de 30.000 de dolari, care reprezintă doar costurile operației, în afară de costurile chiriei și ale transportului.
Asociaţia „Salvează o inimă” şi ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România) filiala Suceava, organizează, duminică, 2 decembrie, de la ora 16:00, evenimentul caritabil „Lumină din Lumină”, ce va avea loc la Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava. În cadrul evenimentului, va concerta Grupul Psaltic “Macarie Ieromonahul”. Scopul evenimentului, care are ca motto „Împreună pentru un suflet”, este de a strânge fonduri, care vor fi donate fetiței Leontina Nicoleta Călin, pentru a putea fi operată de retinopatie de prematuritate.
Nicoleta este în clasa a II-a, la școala de nevăzători din Buzău. Fetiţa s-a născut prematur, iar la 6 luni a fost diagnosticat