Duminică, 25 noiembrie, a avut loc ceremonia de încheiere a celei de-a 19-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, la care au fost acordate şi Trofeele Gaudeamus.
Trofeele Gaudeamus pentru edituri au fost câştigate de editura Humanitas (locul I), editura RAO (locul al II-lea) şi de editura Nemira (locul al III-lea) , iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul “Parabolele lui Iisus.Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu. Editurile nominalizate în acest an pentru Premiul de Excelenţă au fost: Eikon, Tracus Arte, Noi Media Print, Editura Trei, Cartier, iar opţiunile juriului au mers către Editura Cartier. “Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Radio România şi constă în finanţarea parţială sau totală a unui proiect editorial cu alonjă europeană”, menţionează un comunicat de presă remis de mediafax.
Trofeele presei pe secţiunile presă scrisă, radio şi TV au revenit cotidianului Jurnalul Naţional şi posturilor Europa FM, respectiv TVR1. Pentru secţiunea agenţii de presă, Agerpress şi-a adjudecat trofeul pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR, în timp ce premiul pentru secţiunea online nu s-a acordat. Premiul pentru traducere “Antoaneta Ralian” a fost acordat lui Bruno Mazzoni, pentru contribuţia de excepţie la cunoaşterea literaturii române în spaţiul european şi pentru traducerea în limba italiană a unor scriitori români de primă importanţă, şi lui Dinu Luca, pentru traducerea în limba română a romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte”, de Mo Yan, laureatul Nobel din acest an, volum apărut la Editura Humanitas Fiction.
Miss Lectura a ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus a fost desemnată Alina Mihai, studentă la UNATC. Târgul a avut 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanţi şi peste 650 de evenimente culturale. Editura Vinea, câştigătoa