Preşedintele Traian Băsescu a spus, luni, întrebat despre declaraţiile ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, potrivit cărora Strategia naţională de apărare nu a ajuns în termen la Parlament şi că ar fi "lăutărească" această lege, că "Moş Teacă este Moş Teacă".
"Deci o asemenea expresie nu putea veni decât de la Moş Teacă. Deci strategia de siguranţă naţională stă în Parlament de doi ani şi nu e dezbătută. Sigur, orice moş Teacă poate spune nu a trimis-o. Dar Moş Teacă e Moş Teacă!", a răspuns Băsescu.
De asemenea, preşedintele a fost chestionat în legătură cu declaraţiile ministrului Apărării potrivit cărora, odată cu modificarea Constituţiei, ar trebui să se propună şi modificarea legii de funcţionare a CSAT, privind introducerea unor prevederi referitoare la atribuţii şi în alte domenii de siguranţă naţională.
"Nu trebuie să scape nicio instituţie a statului, toatea trebuiesc atacate, iar ministrul Apărării exact asta face. (...) CSAT poate să preia oricând o problemă de siguranţă naţională, fie că e siguranţă alimentară, fie că e siguranţă energetică, fie că e în zona siguranţei economice. Deci nu văd ce modificări trebuiesc făcute", a spus Băsescu.
Ministrul Apărării, Corneliu Dobritoiu, a susţinut, luni, referindu-se la Strategia Naţională de Apărare, că acest document este doar "muzică lăutărească", "un panseu", "un articol", "un eseu" dacă nu se iau în considerare resursele financiare.
El a participat la o dezbatere în domeniul apărării organizată la Academie, în cursul căreia a avut un schimb de replici în contradictoriu cu Iulian Fota, consilier prezidenţial pe Apărare. Dobriţoiu a criticat Strategia Naţională de Apărare propusă de Preşedinţie.
Ministrul Apărării a arătat că au fost ignorate resursele financiare şi că documentul nu a fost transmis Parlamentului în termenul prevăzut de lege şi conţine sintagma "int