Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) a lansat o bază de date care le permite alegătorilor din toată ţara să verifice dacă candidaţii la alegerile parlamentare au fost declaraţi incompatibili sau au vreo altă bilă neagră, de orice fel.
Mai exact, accesând site-ul verificaintegritatea.romaniacurata.ro, se pot obţine informaţii despre cei care vor să câştige un mandat de patru ani în Parlamentul României.
Citeşte şi CANDIDATI ALEGERI PARLAMENTARE 2012. LISTA COMPLETĂ a candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor pentru fiecare judeţ. Vezi cine sunt CANDIDAŢII LA PARLAMENTARE din colegiul tău!
ARC verifică, pentru fiecare candidat în parte, colaborarea cu fosta Securitate, funcţiile deţinute în aparatul comunist, funcţiile politice şi administrative deţinute după 1989, traseismul, migraţia de la un partid la altul, nepotismul, gradul de rudenie al candidatului cu alţi politicieni din acelaşi partid, averea candidaţilor, afacerile şi contractele cu statul, datoriile firmelor candidaţilor către stat, conflictele de interese şi incompatibilitate, condamnări şi arestări, calitatea de sponsori ai partidelor politice, atitudini rasiste şi discriminatoare.
Echipa ARC şi-a creat baza de date cu ajutorul informaţiilor găsite pe următoarele surse publice: portalul Agenţiei Naţionale de Integritate, portalul Oficiului Registrului Comerţului, portalul Sistemului electronic de achiziţii publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, presa centrală şi locală.
"Echipa ARC a monitorizat 514 candidaţi eligibili. Monitorizarea va continua până în ziua alegerilor, iar această cifră se va schimba în fiecare zi. Dacă ai informaţii despre un candidat care nu se află în baza de date 'Verifică integritatea candidatului tău', ai completări sau modificări, trimite-le prin e-mail aici: contact@romaniacurata.ro", potrivit site-ului citat mai sus.