Probabil, cel mai bun film al anului 2012. Mai mult ca sigur, câștigător al Premiilor Oscar. Cu siguranță una din cele mai revoluționare idei ale secolului XXI. În mod cert, o cotitură în industria cinematografiei mondiale. De departe, cea mai strălucită viziune asupra vieții oamenilor de la Darwin încoace.
Doamnelor și domnilor, Atlasul Norilor!!!
Un film greu care se cere văzut de mai multe ori, eventual cu un pix și o agendă în față unde să-ți notezi detaliile cu care vei croșeta propria dantelărie de legături, conexiuni, deja-vu-uri, coincidențe, salturi, toate ascunse într-o poveste asemeni unei păpuși Matrioșka, una după alta, una-ntr-alta, halucinată, complexă, greoaie dar mirifică, solicitantă, epuizantă.
Șase povești întrepătrunse, șase episoade importante din istoria omenirii, șase ipostaze în care rasa umană a acționat după propriul nivel de evoluție, șase tablouri esențiale… iar în ele personajele sunt aceleași. De fapt, nu aceleași, sunt semințiile lor, predecesorii, strămoșii, înaintașii și urmașii iar coincidențele, firul nevăzut care ne leagă pe toți, se înnoadă în jurul gleznelor de la picioarele noastre făcându-ne să ne întâlnim, să ne intersectăm unul cu altul, aparent întâmplător, deși nimic nu e întâmplător!
Hazardul vieții noastre e ca o matrice, asta e cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la acești doi frați Wachowsky. Și în această matrice, noi centrăm, noi aruncăm mingea la centru, noi faultăm, suntem pe rând, atacanți sau victime suntem alergători neobosiți sau pasivi apatici în cursa vieții, fără să știm în esență cine ne-a pus pe tabla de joc și care e în sensul jocului. Apocalipsa e în noi și dacă încă n-am ajuns să o desăvârșim, nu-i nimic, suntem în plin proces de plămădire a ei, cu fiecare nouă “redută” câștigată coborâm și mai mult în abisul absolut, în vid, căutând răspunsuri, zgândărind până
