Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Năsăud, că ARD este de acord cu modificarea Constituţiei, dar nu agreează controlul Parlamentului asupra Curţii Constituţionale şi nici trecerea României la statutul de republică parlamentară.
"Sunt tot mai multe voci în Parlamentul European care se ridică împotriva României şi spun că este cazul ca România să fie sancţionată şi prin ridicarea dreptului de vot prin aplicarea articolului 7 din Tratatul European. Faptul că, pe fondul unor măsuri care vizează limitarea unor atribuţii ale unor instituţii ale statului de drept, USL face preziceri că va modifica Constituţia României în acelaşi sens, nu e de mirare că imaginea României este pusă în pericol", a declarat Oltean.
El a explicat apoi că, în 1991, Constituţia României de la vremea respectivă crea posibilitatea ca deciziile Curţii Constituţionale să poată fi anulate de către Parlament printr-o anumită procedură de vot.
"Astăzi, liderii USL nu se sfiesc să spună că vor modifica Constituţia în prima parte a anului 2013 şi că vor reintroduce acea reglementare care să vizeze controlul CCR de către Parlament. Vă precizez că nu există nicăieri în Europa occidentală şi în Europa unită nicio ţară în care această instituţie fundamentală a statului de drept, CCR, să poată fi controlată de către Parlament", a spus Oltean.
Ioan Oltean a citit apoi articolul 145 din Constituţia României din 1991, modificat în 2003, întrucât "România a fost aspru criticată în mediile internaţionale" şi despre care a spus că Victor Ponta şi Crin Antonescu doresc să-l reintroducă în noua Constituţie.
"În felul acesta, atributul fundamental al CCR de a verifica constituţionalitatea legilor şi legalitatea activităţii Parlamentului este înlăturat. Este un abuz pe care nu îl întâlnim nicăieri în UE (...)", a spus