Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, cere pentru manifestările de 1 Decembrie de trei ori mai mult decât în Capitală, înseamnă că acesta suma este cu "comision" şi nu va acorda bani publici pentru "afaceri de partid".
Ponta a fost întrebat dacă Guvernul va aproba solicitarea primarului de Alba Iulia, Mircea Hava, pentru finanţarea manifestărilor de 1 Decembrie care se ridică la 1,2 milioane de lei.
"Ştiu că sunt organizate de către primarul nemuritor, Mircea Hava, cel mai de stânga primar de dreapta din România – că ştiţi că el are cei mai mulţi angajaţi la asistenţă socială, omul e de extremă stânga. (...) Eu nu ştiu de o asemenea solicitare, s-ar putea să o fi făcut pe la vreun minister. Noi am dat pentru parada în Bucureşti 400 de mii de lei, dacă ne costă la Alba Iulia 1,2 milioane înseamnă că e cu comisionul domnului Hava", a susţinut Ponta.
El a spus că nu va da, ca premier, bani publici pentru afaceri de partid.
"Dacă primesc solicitarea, sprijin toate manifestările în toată ţara de 1 Decembrie, dar cu obraz. Dacă îmi ceri de trei ori mai mult decât la Bucureşti, înseamnă că ai obrazul foarte gros şi nu dau bani publici pentru afaceri de partid", a mai comentat prim-ministrul.
Totodată, el a precizat că manifestările din Capitală nu vor avea fastul din Franţa sau din Rusia, însă momentul trebuie marcat ca atare.
"Eu nu cred că suntem o ţară atât de săracă încât să nu putem să ne sărbătorim Ziua Naţională. Fac eforturi ca şi în străinătate, la ambasadele, la consulatele noastre să avem totuşi o mică sărbătoare pentru ziua de 1 Decembrie. Nu putem să facem lucruri fastuoase, nici ca parada de pe Champs Elysees, nici ca cea din Piaţa Roşie, că nu e cazul, dar o defilare şi o sărbătoare de 1 Decembrie cred că e normal să facem", a mai afirmat Ponta.
Programul manifestă