Clienţii de private banking ai BCR, administraţi de Erste Private Banking România (EPBR), au încheiat deja tranzacţii de 400 milioane euro cu produse de investiţii, astfel că ţinta pentru acest an va fi depăşită cu mult, pe fondul unei evoluţii a pieţei locale care recuperează decalajul faţă de pieţele mature în ceea ce priveşte comportamentul investiţional al clienţilor cu averi ridicate potrivit lui Ştefan Furtună, şeful EPBR.
Nevoia de a dispune de numerar pe termen scurt şi mediu reprezintă un motiv suplimentar pentru care ritmul de creştere a investiţiilor s-a consolidat în 2012.
Clienţii de Private Banking îşi indreaptă atenţia spre active cu randamente mai ridicate, pe masură ce obligaţiunile guvernamentale cu rating AAA oferă randamente real negative, iar dobânzile la depozite scad. Volumul anual al tranzacţiilor facute de clienţii Erste Private Banking se apropie de valoarea portofoliului total, ceea ce înseamnă că asistam la o modificare a comportamentului investiţional de la “Păstrează până la maturitate” la “Disponibil pentru vânzare”, afirmă Răzvan Furtună, şef al Erste Private Banking România.
În 2010, volumul de tranzacţionare a fost de 114,7 milioane euro, iar în 2011 de 387,8milioane euro.
În primele nouă luni ale anului 2012, volumul produselor de investiţii a depăşit ponderea depozitelor şi numerarului aflat în administrarea serviciului Erste Private Banking oferit local de BCR, pe fondul interesului crescut faţă de instrumente pe termen mediu şi lung cu randamente mai crescute şi risc evaluat acceptabil. Obligaţiunile reprezintă cea mai importantă parte a portofoliilor de investiţii fie prin tranzacţionare directă, fie prin intermediul fondurilor de investiţii.
În structură, clienţii de private banking ai BCR îşi ţin cea mai mare pondere a activelor în depozite şi numerar, respectiv 48