Consulul Italiei la Bucureşti a fost convocat, luni, la sediul MAE, pentru clarificări privind modul în care s-a desfăşurat de către firmele italiene de pompe funebre preluarea şi transportul cadavrelor românilor morţi în accidentul de sâmbătă seară de la Rossano.
"Consulul Italiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE pentru clarificări în acest sens", precizează un comunicat transmis MEDIAFAX de MAE.
Totodată, Consulatul României la Catania şi-a manifestat îngrijorarea pe lângă autorităţile locale italiene faţă de modul în care s-a desfăşurat preluarea şi transportul cadavrelor de la locul accidentului la morga celui mai apropiat spital de către firmele de pompe funebre ajunse la faţa locului, imediat după accident.
MAE precizează că a procedat, cu sprijinul MAE, la identificarea şi înştiinţarea familiilor victimelor tragicului accident, însă până în acest moment, Consulatul României la Catania a fost contactat doar de către familia unui singur cetăţean român decedat în accident. Oficiul consular român menţine legătura cu familia şi este pregătit să acorde asistenţa consulară conform procedurilor în vigoare în aceste situaţii.
De asemenea, din informaţiile primite de la Carabinierii din Rossano, alte două familii au ajuns la faţa locului.
MAE mai arată, în comunicatul transmis MEDIAFAX, că exprimă sincere regrete şi condoleanţe familiilor îndurerate şi va întreprinde toate demersurile de asistenţă consulară specifice unei asemenea situaţii.
Şase cetăţeni români, trei bărbaţi şi trei femei, lucrători sezonieri la cules de citrice, au decedat sâmbătă seara într-un accident petrecut în sudul Italiei când un microbuz în care aceştia se aflau a încercat să treacă linia de cale ferată în apropiere de oraşul Rossano, fiind lovit în plin de un tren.
Publicaţia locală "Quotidiano di Calabria" a prezentat luni o înregistra