Ieri, s-a încheiat prima ediţie a Campionatului naţional pentru persoanele cu deficienţe de auz, întrecere la care au participat zece echipe din România. Competiţia a fost organizată de Centrul de Pregătire pentru Viaţa Independentă în limbaj mimico-gestual, prin Clubul de Sănătate şi Mişcare pentru persoanele cu handicap, alături de Asociaţia „1 Iunie 2001” Buzău.
Selecţionata judeţului Buzău a câștigat prima ediţie a Campionatului naţional pentru persoanele cu deficienţe de auz, după ce a învins în finală, cu 3 - 1, formaţia similară a Bacăului. În finala mică, echipa judeţului Craiova a câştigat, cu 4 - 3, partida disputată în faţa reprezentativei secunde a judeţului Buzău.
Turneul s-a desfăşurat pe durata a două zile şi a fost găzduit de bazele sportive Galactic Club şi Vidatti, beneficind totodată de sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Buzău, Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean, la întrecere au mai participat echipe din Bacău, Galaţi, Botoşani, Suceava, Craiova, Bucureşti, Focşani şi Constanţa.