Cunoscutul regizor Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC) a acordat un interviu pentru ziuadecj.ro, în care vorbeşte despre Festivalul de teatru Interferenţe, care debutează mâine, dar şi despre relaţia instituţia pe care o conduce, cu comunitatea clujeană.
Este secolul XXI dar cunoscutul regizor Tompa Gabor mai întrezăreşte la Cluj "izolări, anumite frustrări, anumite tendinţe de segregare" în rândul unora dintre clujeni, care „din principiu" nu calcă pragul Teatrului Maghiar din Cluj, a cărui trupă artistică face dealtfel furori în teatrul românesc dar şi în străinătate. Instituţia, considerată în prezent una dintre cele mai performante din mediul teatral autohton, aduce la Cluj, între 27 noiembrie - 9 decembrie cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, ce oferă comunităţii peste 20 de spectacole, din ţări ca Germania, Elveţia, Franţa, Cehia, Bulgaria, Serbia dar şi Coreea de Sud, respectiv din Ungaria şi România. Depre renunţarea clujenilor la prejudecăţi, apropierea de ceilalţi prin teatru, dar şi impactul festivalul în comunitate, vorbeşte Tompa Gabor, probabil unul din cei mai cunoscuţi clujeni în mediul cultural internaţional, director al Teatrului Maghiar clujean şi al festivalului Interferenţe, într-un interviu acordat pentru ziuadecj.ro. Cu cât un spectator vede mai mult teatru jucat în mai multe limbi cu atât cred că are şanse să se apropie de alte culturi, de alte popoare, să le înţeleagă, să devin mai tolerant. Mi se pare că la ora actuală, în întreaga lume avem nevoie de mult mai multă toleranţă - Tompa Gabor Cui se adresează festivalul Interferenţe, unui public mai degrabă specializat sau publicului larg?
Este un festival al tututor clujenilor, chiar al tuturor, al celor care în primul rând sunt curioşi, care vor să se confrunte şi vor să cunoască şi alte culturi, cărora le place teatru