Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea privind arestarea lui Trăşculescu va fi judecată joi

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 27 noiembrie 2012 ·

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru joi judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului deputat pedelist Alin Trăşculescu. Acesta este acuzat de „infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă“, dar şi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Alin Trăşculescu a fost reţinut pe 11 noiembrie de procurorii DNA, însă a părăsit pe 12 noiembrie arestul Poliţiei Capitalei, după ce ordonanţa de reţinere a expirat. În acelaşi dosar a fost reţinut şi Marian-Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, care a fost arestat preventiv pentru 29 zile, în urma deciziei ÎCCJ.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Vrancea a PDL, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Calotă, care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Alin Trăşculescu sumele solicitate.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru joi judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului deputat pedelist Alin Trăşculescu. Acesta este acuzat de „infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă“, dar şi de asociere pentru săvârşirea

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, de Ziua Independenţei SUA: Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite

Gandul acum 31 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii și poporului american de Ziua Independenței – 4 iulie. „Astăzi transmitem urările noastre de bine cu ocazia Zilei Independenței, cea mai importantă să

Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar, în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni

Gandul acum o ora
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi p

Defecțiune majoră în Gara de Nord: Sistemele pentru informarea călătorilor nu mai funcționează / Ce spune CFR SA

HotNews acum o ora
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate, CFR SA, potrivit News.ro Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 2 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Mihai Leu va fi înmormântat astăzi. Hunedoara a declarat zi doliu, în semn de omagiu pentru regretatul campion

Gandul acum 45 minute
Înmormântarea lui Mihai Leu va avea loc vineri, 4 iulie, de la ora 12.00, la Hunedoara. Marele campion va fi condus zi pe ultimul drum de către apropiați și sute de fani sunt așteptați să-și prezinte un ultim omagiu. Mihai Leu a murit marţi seară, l

Caniculă şi disconfort termic în toată ţara

BusinessMagazin acum o ora
Jumătate de ţară este vineri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, iar restul sub avertuzare Cod galben, portvit ANM.

Poliția antimigrație din Florida, sprijinită de 200 de pușcași marini care urmează să fie desfășurați

Adevarul acum o ora
Washingtonul a început joi, 3 iulie, desfăşurarea a 200 de puşcaşi marini în Florida, pentru a susţine administrativ şi logistic raidurile antimigranţi ale Poliţiei Federale pentru Imigraţie (ICE).

Angajații din casele de pensii au început protestele

Mediafax acum o ora
Angajații din casele de pensii au început vineri protestele, în urma măsurilor anunțate de Guvern, a anunțat Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii afiliată la BNS. Potrivit unui comunicat al BNS, Federația Națională Solidaritatea Social

Turiștii străini vor trebui să plătească mai mult dacă vor să viziteze parcurile naționale din SUA. Ordinul semnat de Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv pentru a crește taxele de acces în parcurile naționale din Statele Unite pentru vizitatorii din alte țări, chiar în timp ce administrația sa urmărește să reducă bugetul destinat parcu

The Guardian: Tinerii europeni îşi pierd încrederea în democraţie - sondaj

News.ro acum o ora
Doar jumătate dintre tinerii din Franţa şi Spania cred că democraţia este cea mai bună formă de guvernare, iar sprijinul este şi mai scăzut în rândul omologilor lor polonezi, potrivit unui studiu citat de The Guardian. Majoritatea celor din generaţi

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/37°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/39°
Constanta
acum

31°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/38°
sâm.

15°/33°
dum.

21°/40°
lun.

22°/37°