Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„După dealuri”, rulează până joi şi la Oradea

Publicat in OradeaPress, luni 26 noiembrie 2012 ·

Filmul românesc „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, rulează în această săptămână la Hollywood Multiplex Lotus din Oradea. Elogiat de publicaţii din ţară şi din străinătate, filmul este propunerea României la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”, pelicula având deja numeroase proiecţii sold-out la Londra, New York, Hamburg sau Haifa şi peste 46.000 de spectatori în cinematografele româneşti.

„După dealuri” a câştigat în acest weekend trofeul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Mar del Plata (Argentina, 17 – 25 noiembrie), cel mai important eveniment de gen din America de Sud. Premiul Astor de Oro i-a fost oferit filmului de către juriul competiţiei internaţionale.

Sâmbătă, „După dealuri” a fost distins şi cu Premiul Special al Juriului celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Gijon (Spania). Cele două trofee se adaugă şirului de distincţii obţinute de film de la Cannes încoace, unul dintre cele recente fiind şi Premiul publicului (pe bază de vot) în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.

Din 21 noiembrie, „După dealuri” rulează în cinematografele din Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, patru dintre cele aproximativ 40 de ţări în care filmul are distribuitor.

Cronicile care însoţesc lansarea sunt entuziaste, publicaţii precum „Le Figaro” sau „La Croix” recomandând filmul drept unul dintre cele mai bune intrate în sălile de cinema la final de an.

Într-un articol cu titlul „Au-delà des collines, diable de film!”, „Le Figaro” scrie că

Publicaţia „La Croix” scrie că

Amintind de premiile obţinute la Cannes pentru scenariu şi interpretare feminină, „La Croix” notează că

„După dealuri” este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu. Filmu

Articolul in OradeaPress >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 34 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 8 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Focar de rabie la vacă, într-o localitate din Botoșani. Măsuri urgente luate de autorități

Botosani News acum 22 minute
Un focar de rabie la o bovină din comuna Hudești a fost confirmat de autorități. Prefectul județului, Dan Nechifor a convocat vineri o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implem

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°