Nu, nu e vorba aici de recentul Summit. Până la urmă, bugetul 2014-2020 va fi adoptat iar Uniunea Europeană va supravieţui, după ce liderii naţionali îşi vor fi decontat şi de această dată, fiecare acasă la el, mărunte succese politice, mici victorii tehnice care să satisfacă, fie şi parţial, pe de o parte frustrările contributorilor neţi care au impresia că îi ţin din banii şi munca lor pe cei slabi, pe de altă parte frustrările beneficiarilor care au impresia că li se taie ce este al lor, ca într-un vechi banc pe care îl ştim cu toţii.
Cu mici diferenţe de nuanţă, aşa a fost mereu la Bruxelles, acest exerciţiu politic trebuie jucat bine, mandatele naţionale trebuie puse pe masă zgomotos. La început avem fermitate şi principii ireconciliabile, mediatizare intensă, situaţie la limită şi suspans, să vadă de exemplu electoratul conservator al premierului David Cameron că Marea Britanie se opune. Apoi vine compromisul salvator, calculul miraculos, împărţirea pe care toţi o acceptă şi lumea răsuflă, în fine, uşurată. Dansul acesta politic în două etape (uneori mai multe) salvează, în fapt, democraţia europeană în ansamblu sau cel puţin aparenţa ei, dar şi pe fiecare din cele 27 de democraţii componente în particular: la sfârşit fiecare a zis ceva, fiecare a impus ceva, fiecare a obţinut ceva în plus pentru conaţionalii lui, fiecare se întoarce acasă ca un mic erou. Chipurile eşuat (eu nu zic că este eşuat, dimpotrivă, pe logica politică enunţată anterior), acest conclav va fi urmat mai devreme sau mai tâziu de unul reuşit. Tot aparent.
Dar nu despre acest Summit este vorba. Nici despre următorul. Declinul Europei nu ţine de adoptarea sau neadoptarea bugetului multianual, deşi acesta este important, fără îndoială. E vorba de un model de civilizaţie, expansiune şi bunăstare socială, foarte avansat, care şi-a atins însă limitele istorice.
În fond, declin