Ca în fiecare an, Liga Pensionarilor pregăteşte acţiuni pentru vârstnicii arădeni, în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Reprezentanţii Ligii Judeţene a Pensionarilor au anunţat că, începând de săptămâna viitoare, vârstnicii arădeni îşi pot rezerva locul la petrecerea organizată în noaptea dintre ani. Petrecerea organizată de Revelion pentru vârstnici va avea loc la Cantina Municipală.
Pentru a participa la petrecerea organizată la Cantina Municipală un pensionar arădean trebuie să plătească 80 de lei, preţul rămânând acelaşi ca şi acum un an. Meniul va fi unul variat, iar vârstnicii vor avea parte şi de surprize, după cum susţin reprezentanţii LJP. „Cei care vor dori să sărbătorească trecerea dintre ani la cantină trebuie să ştie că vom avea un meniu bogat şi muzică. În plus, pensionarii vor putea vedea focurile de artificii de aici. Pentru Revelionul organizat la Cantina Municipală sunt disponibile aproximativ 120 de locuri. Participanţii trebuie să fie membri ai Ligii Judeţene a Pensionarilor“, susţine Costică Corodescu, preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor.
Anul trecut, vârstnicii arădeni au putut opta pentru una dintre cele două locaţii la care au fost organizate petreceri de Revelion. Prima a fost Cantina Municipală, iar cea de a doua, Expo Internaţional.
Ca în fiecare an, Liga Pensionarilor pregăteşte acţiuni pentru vârstnicii arădeni, în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Reprezentanţii Ligii Judeţene a Pensionarilor au anunţat că, începând de săptămâna viitoare, vârstnicii arădeni îşi pot rezerva locul la petrecerea organizată în noaptea dintre ani. Petrecerea organizată de Revelion pentru vârstnici va avea loc la Cantina Municipală.
Pentru a participa la petrecerea organizată la Cantina Municipală un pensionar arădean trebuie să plătească 80 de lei, preţul rămânând acelaşi ca şi acum un an. Meniul va fi unul variat, iar vâ