Cofondatorul Microsoft Bill Gates a reușit în decursul anilor să facă o adevărată avere aflându-se ani la rând pe primul loc în topul Forbes al celor mai bogați oameni de pe planetă. În prezent, Fundaţia Gates susţine organizaţii care promovează proiecte pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie, accesului la servicii medicale, precum şi pentru reducerea sărăciei.
Bill Gates rămâne însă în istorie nu numai datorită impresionantei averi dobândite de-a lungul anilor, ci şi a unor replici mai mult sau mai puţin inteligente pe care le-a emis în cadrul interviurilor ori discursurilor sale de până acum.
Business Insider propune o listă cu cele mai interesante replici ale sale, relevante pentru că dezvăluie mici secrete, care l-au ajutat în carieră.
"În fiecare dimineaţă, dacă n-ai chef să te dai jos din pat, adu-ţi aminte că nu eşti încă printre cei bogaţi care-şi permit să doarmă cât vor şi-o să vezi ce chef de muncă te apucă imediat."
„Când eram tânăr, credeam că banii şi puterea mă vor face fericit. Aveam dreptate."
„În această afacere, când realizezi că ai probleme, este prea târziu să te salvezi".
Despre definiția unui om inteligent, Bill Gates spunea: „Este un concept evaziv. E vorba de o anumită claritate, o abilitate de a abosorbi faptele. Să te afli într-o situație, să ți se explice ceva și tu să spui imediat >>Ce crezi despre asta?<< să pui o întrebare profundă, să o absorbi în timp real. Capacitatea de a-ți aminti. Să vorbești despre domenii care nu păreau să aibă legătură la început. O anumită creativitate care permite oamenilor să fie eficienți".
Despre relația cu Steve Jobs
„Lumea rareori întâlnește pe cineva care să aibă impactul profund pe care Steve l-a avut și efectele care vor fi resimțite de multe generații viitoare. Pentru cei dintre noi, suficient de norocoși să lucrăm împreună cu el, a fost o onoare ime