-AA+A

Nu mai eşti un om tânăr şi una dintre bucuriile sufletului este călătoria în propriul trecut, întoarcerea în copilărie, când curcubeul, o arătare miraculoasă, cobora în vale, şi credeai tu, sorbea apa şi o trecea peste dealuri în vreun pârâu secat pe unde ploaia ajungea mai rar; în alt sertar al memoriei- nişte stânci de pe Dealul Ferigii, de unde cândva, doi feciori ai unuia Luca, poate acu mai bine de o sută de ani ar fi încercat să zboare cu aripi făcute din scândură, repetând gândul unui grec dinainte cu zeci de secole.

Gravitaţia nu ţine seamă de timp şi i-a trântit pe ai lui Luca aşa cum făcuse cu Icar, numai că dacă grecul a ajuns „de minune”, fiind scris în mitologie, cei doi copii care păzeau animalele pe Dealul Ferigii au rămas neştiuţi şi socotiţi, când au ajuns maturi, oameni „normali” chiar de vor fi vrut să zboare. Te-ai trezit şi format într-un orizont al voroavelor şi eresurilor, al credinţelor felurite pe care le-ai asimilat cum le-ai auzit, tot astfel cum sunt atâtea scrise prin cărţi despre care se credea atunci că spun numai adevărul. Frumuseţea predicilor de la biserica „Sfânta Paraschiva” unde se spunea cuvântul Bibliei a fost mai târziu concurată de minunăţia întâmplată în şcoală, când învăţătorul Iacob Mizgan cânta „Tricolorul”, „Pui de lei”, ori profesorul Constantin Pop intra în clasă la costum, impecabil, şi fără să asculte în acea zi lecţia, spunea sărbătoreşte:”trecem să vorbim despre Eminescu”.

Aşezarea în aceeaşi minte a învăţăturii după care Dumnezeu a făcut lumea sau ea s-a dezvoltat după legile naturii (se pot dezvolta teorii despre natură şi Dumnezeu, ştie oricine) au fost fire ale formării urmate, fiecare explicând câte ceva după nişte legi ale unei logici socotite suverane. Mă rog, idealism, materialism etc. Se spune atât de uşor: asta nu este adevărată pentru că nu e logică; asta este dreaptă fiind că e logic