S-au ales cu pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare. Vorbim despre poliţistul de frontieră Dumitru Sucigan şi un complice de-al său care au fost cercetaţi într-un dosar pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, pentru călăuzire de migranţi ilegali peste graniţă.
Judecătorii au stabilit ca pentru poliţistul Dumitru Sucigan din Pecica, pedeapsa cu închisoarea să fie dată cu suspendare, dar i-au acordat un timp de încercare de şase ani de zile, timp în care nu trebuie să săvârşească nici o abatere. La fel de norocos a fost şi complicele său, care a primit aceeaşi pedeapsă, tot cu suspendare, iar perioada de încercare este tot de şase ani.