Un băimărean de 42 de ani a fost tâlhărit de două femei şi un bărbat cu care petrecuse toată noaptea. Duminică, 25 noiembrie, la ora 04.15, victima a sunat la 112, anunţând că a fost agresat pe strada Aleea Saturn.
"Poliţiştii de investigaţii criminale care au efectuat cercetări privind sesizarea au stabilit că, după ce a petrecut toată noaptea cu două femei şi un bărbat, victima a fost atrasă, pe strada Aleea Saturn din Baia Mare, unde una dintre femei i-a sustras suma de 60 euro şi un telefon mobil. Când acesta şi-a dat seama că a fost furat, a cerut să-i fie înapoiate bunurile, moment în care bărbatul l-a lovit cu pumnul în faţă", a arătat Cecilia Grozavu, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
În urma investigaţiilor întreprinse, autorii au fost identificaţi ca fiind - Zorica V.,de 29 ani, Rodica U., de 37 ani şi Romeo S., de 31 ani, toţi băimăreni.
Faţă de cele două femei a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul nu a fost găsit. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 25%.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşii infracţiunii de tâlhărie.