În liniștea deșertului, se poate asculta vocea dunelor de nisip. În funcție de forța cu care suflă vântul, în funcție de forma și dimensiunea dunelor, dar, în special, a granulelor de nisip pe care le au în componență, dunele emit sunete diferite, arată un studiu efectuat de Universitatea Paris Diderot atât pe teren, cât și în laborator. Potrivit site-ului corriere.it, sunetul care l-a fascinat pe Marco Polo în timpul călătoriilor sale și l-a făcut curios și pe Charles Darwin pe durata expedițiilor în Chile nu mai este acum învăluit în mister. Primele studii asupra dunelor de nisip orientate în special către modul în care ia naștere «cântecul» lor au fost efectuate în secolul al XIX-lea, dar primele concluzii clare au apărut abia în toamna acestui an. Sunetele fascinante, dar și înspăimântătoare uneori se formează datorită vântului care împinge nisipul de sus în jos pe dune și ajung în unele cazuri până la 120 de decibeli. Fizicianul Simon Dagois-Bohy, de la universitatea mai sus citată, a înregistrat sunetele scoase de două dune de nisip, una situată în nord-vestul Marocului și cealaltă aflată în apropierea orașului Al-Askharah din Oman. El a constatat că duna de nisip din Maroc „cântă“ în special în sol diez, la o frecvență de circa 105 hertzi. În schimb, el susține că duna din Oman „cântă foarte bine de la fa diez la re, dar este aproape imposibil să i se identifice frecvența“.

Simon Dagois-Bohy a explicat că un rol important în emiterea sunetelor diferite de la dună la dună îl are dimensiunea granulelor de nisip. Spre exemplu, la cea din Oman, granulele de nisip au un diametru care variază între 150 și 310 microni (a mia parte dintr-un milimetru), față de cea din Maroc, unde dimensiunea lor nu depășește 170 de microni.

Cercetătorul a mers până acolo încât a creat minifurtuni de nisip în laborator, unde a adus 50 kg de nisip de la duna din Maroc și