Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu despre fondurile europene: La stadiul cum suntem acum, ne calificam pe podium

Publicat in Ziare.com, luni 26 noiembrie 2012 ·

Presedintele Traian Basescu a prezentat, luni, la Cotroceni, obiectivele si realizarile Romaniei la Consiliul European de saptamana trecuta.

Seful statului a aratat ca Romania se situeaza printre primele trei tari din UE care au beneficiat, procentual, de cea mai mare crestere a bugetului in urmatorul exercitiu bugetar.

Romania "este unul din primele trei state in ceea ce priveste cresterea procentuala a bugetului in urmatorul exercitiu bugetar. La stadiul cum suntem acum, ne calificam pe podium", a spus Basescu.

Basescu a subliniat: "la ultimul Consiliu European s-a inregistrat un succes, nu este niciun esec, nu o spun cu niciun parti pris, nu am ceva de aparat personal".

"Spun ca a fost un succes: au fost 27 de state care au rezolvat doua dispute formidabile anterioare. Prima a fost legata de cifra bugetului. Erau state care cereau reducerea cu 50 de miliarde fata de proiectul CE, altele solicitau reducerea cu 70 de miliarde, altele cu 100, altele cu 200 de miliarde. Extrem de important a fost ca in cele doua zile s-a ajuns la o cifra care nu e nici 50 nici 200, ci 100. Bugetul ce va fi distribuit celor 27 de state este de 933 de miliarde de euro, distribuite pe sase capitole", a inceput Basescu sa expuna situatia.

Basescu il acuza pe Ponta de minciuna si il compara cu Ceausescu

"Al doilea element asupra caruia s-a ajuns la consens era legat de introducerea tratatului fiscal in concluziile Consiliului. Acel tratat si parte din pachetul de sase reglementari care vizeaza stabilitatea macro-economica a fost acceptat a fi introdus in concluziile Consiliului.

Devine un element care creeaza CE obligatia de a verifica parametrii macroeconomici ai celor 27 de state si creeaza Consiliului Uniunii (care se adreseaza numai guvernelor) ... aplica sanctiuni statelor membre care nu respecta, nu in

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 7 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 10 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 6 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Intoxicaţii la o şcoală din judeţul Iaşi. 14 elevi au ajuns la spital

Mediafax acum 13 ore
14 copii de la şcoala Strunga, din judeţul Iaşi, s-au intoxicat şi sunt transportaţi la spital. DSP Iaşi a anunţat declanşarea unei anchete epidemiologice.

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 8 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 13 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 8 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 13 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Vremea

București
acum

20°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°