*Șoferul senatorului tulcean, Gheorghe Stoica, în vârstă de 71 de ani, a intrat în coliziune cu o căruță condusă de un bărbat care se afla sub influența băuturilor alcoolice
Evenimentul rutier s-a petrecut joi seara, în afara orașului Măcin. Gheorghe Stoica se afla la volanul unei Dacia Logan.
„Șoferul nu a redus viteza la întâlnirea cu un alt vehicul care circula din sens opus, fapt pentru care a lovit un vehicul cu tracțiune animală, nesemnalizat corespunzător, ce se deplasa în aceeași direcție de mers“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.
În urma accidentului a rezultat rănirea căruțașului, un bărbat de 65 de ani din localitatea Greci.
Șoferul avea permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Căruțașul avea o îmbibație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Belacurencu: „Căruţaşul a fost deja externat“
Senatorul tulcean a povestit cum s-a întâmplat accidentul de joi seara: veneau dinspre Măcin, unde a avut audiențe.
„Ne deplasam cu viteză redusă, iar din sens opus veneau mai multe maşini. La un moment dat, ne-am trezit în faţă cu o căruţă nesemnalizată, în care se afla un bărbat băut. Şoferul a evitat pe cât posibil impactul, a tras stânga de volan şi am avut norocul ca maşinile care veneau din sens opus să fie la o distanţă îndeajuns de mare încât să nu intrat în coliziune frontală. Chiar dacă a încercat să evite căruţa, şoferul meu a acroşat-o cu roata din dreapta. Impactul nu a fost violent. Nici bătrânul din căruţă nu a fost rănit grav. Am sunat la 112, în maxim cinci minute a venit ambulanţa, iar persoana respectivă a rămas internată, dar în stare bună. Vreau să le mulţumesc celor de la Ambulanţă că au fost atât de prompţi, au fost foarte eficienţi”, ne-a declarat senatorul Trifon Belacurencu. Acesta a mai precizat că s-a interesat con