I. Relaţia Parlament-Guvern

Constituţionaliştii consultaţi de RL au mai punctat o disfuncţionalitate majoră care ştirbeşte din puterile Parlamentului, în relaţia cu Executivul, problemă ce trebuie remediată la următoarea revizuire a Constituţiei: „Problema Parlamentului nostru nu este lipsa puterilor formale, ci faptul că este sugrumat de modul în care acţionează Guvernul. Acesta, prin ministerele de specialitate, decide cea mai mare parte a politicii legislative. Există un număr foarte mare de proiecte legislative introduse pe ordinea de zi a Parlamentului, cele mai multe fiind proiecte de lege pentru aprobarea ordonanţelor de urgenţă. Astfel, Parlamentul a devenit un fel de anexă administrativă de aprobare a textelor legislative concepute în cadrul ministerelor şi Guvernului. În acest mod, legislativul este dominat de executiv. Dar este o situaţie care poate fi întâlnită în toate democraţiile occidentale, întrucât problemele sociale, economice, politice ale societăţii moderne sunt atât de complexe încât este nevoie de soluţii ale unor autorităţi specializate. Pentru legea educaţiei ai nevoie de expertiza Ministerului Educaţiei, pentru legea sănătăţii ai nevoie de expertiza Ministerului Sănătăţii ş.a.m.d. Parlamentul are o competenţă generală, nu una specializată, iar rolul său principal trebuie să fie de control asupra politicilor şi legislaţiei pregătite de Guvern", explică Bogdan Dima. Avocatul Ştefan Deaconu, care a făcut un studiu cantitativ al productivităţii activităţii legislative în România din 1990 până în prezent şi a constatat că cele mai multe din legile adoptate de Parlament au fost cele de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. Concluziile lui reprezintă o măsură exactă şi de netăgăduit a observaţiilor celorlalţi constituţionalişti: "Este evident că din 1999 până azi Parlamentul a fost mai degrabă o anexă a Guvernului şi că în Ro