Ofiţerii de poliţie din Nassau County investighează incidentul după ce un student, Ethan Finkelstein, a anunţat că hârtiile care i-au căzut pe umeri în timp ce privea parada conţineau numere de securitate socială, numere de identificare a angajaţilor, numere de conturi bancare, precum şi un raport privind un incident.
Unele confetti folosite în timpul paradei anuale organizate la New York de lanţul de magazine Macy's de Ziua Recunoştinţei ar fi fost confecţionate din documente confidenţiale ale poliţiei, precum numere de securitate socială sau conturi bancare, relatează Fox News, în pagina electronică.
Ofiţerii de poliţie din Nassau County investighează incidentul după ce un student, Ethan Finkelstein, a anunţat că hârtiile care i-au căzut pe umeri în timp ce privea parada conţineau numere de securitate socială, numere de identificare a angajaţilor, numere de conturi bancare, precum şi un raport privind un incident.
"Erau mii de confetti în jurul nostru. Am ridicat câteva şi am observat că erau mai multe numere de securitate socială, adrese şi numere de telefon", a declarat Finkelstein.
Potrivit televiziunii locale WPIX, o bucată de hârtie era dintr-un raport de arestare, iar alta oferea mai multe detalii.
Departamentul de poliţie din Nassau County s-a declarat "foarte îngrijorat de această situaţie", potrivit unui comunicat. "Vom desfăşura o investigaţie în acest caz şi vom revizui procedurile privind documentele sensibile", a adăugat acesta.
Lanţul de magazine Macy's, sponsorul paradei, a declarat că foloseşte "confetti colorate, confecţionate comercial, şi nu bucăţi de hârtie".