Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Centrul Vechi din Slatina renaşte încet, dar sigur

Publicat in Adevarul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Lucrările de reabilitare a Centrului Vechi din municipiul Slatina sunt în plină derulare. Demarate în această vară, operaţiunile de schimbare „la faţă” ale Oraşului Vechi, cum mai este el cunoscut printre localnici, ar trebui să se încheie până la sfârşitului acestui an. Mai exact, este vorba despre prima parte a proiectului de 78 miliarde lei vechi, respectiv reabilitarea reţelelor subterane de canalizare, apă şi parte electrică, plus pavarea – la final. Odată terminate lucrările, cea mai veche parte a capitalei judeţului Olt ar urma să devină principalul punct de atracţie al urbei.

De aproape o jumătate de an, cea mai îndrăgită parte a municipiului Slatina, denumită „Oraşul Vechi” sau „Centrul Vechi”, este un şantier unde mişună muncitorii. Este vorba în special despre două străzi din zona menţionată – Lipscani şi Mihai Eminescu. Proiectul european în valoare de 78 miliarde lei vechi a început în forţă cu lucrările de introducere a reţelei subterane de apă şi canalizare. La acestea s-au adăugat alte noutăţi în zonă, precum reţeaua de cabluri de energie electrică, telefonie sau cablu TV, au fost montate subteran.

“Proiectul prevede ca, până la sfârşitul acestui an, lucrările să fie terminate în ce priveşte partea utilităţilor, tot ce înseamnă reţea de cabluri şi pavare deoarece în Centrul Vechi nu se va mai circula cu autoturismul decât pe strada Mihai Eminescu, în rest va fi o zonă pietonală. Suntem optimişti că, odatp finalizate aceste lucrări, va urma o altă etapă esenţială în resuscitarea acestei zone speciale, şi aici mă refer la renovarea caselor istorice, adică aproape 120 de imobile”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Oficialul slătinean a precizat că se caută o soluţie pentru ca operaţiunea de renovare a caselor istorice să împace toate părţile, adică atât locatarii sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 43 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°