Moscova lui Dan Petrescu crede şi în lacrimi. Antrenorul plînge pe umărul inculpaţilor din Dosarul Transferurilor

“Noi, în România, încercăm să distrugem fotbalul prin deciziile pe care le luăm”. Detaliu aproape amuzant, autorul acestei autocritici radicale antrenează în Rusia. Dan Petrescu a cîştigat cu 5-1 derby-ul Moscovei, Dinamo-Spartak. Şi, între două felicitări primite de la televiziunile din ţară, şi-a exprimat părerea despre verdictul din Apel în Dosarul Transferurilor.

Unul dintre cei opt inculpaţi, Gică Popescu, îi este prieten şi coleg de generaţie. Alţi doi inculpaţi i-au fost impresari. Reacţia lui Petrescu are, prin urmare, un discret resort emoţional. Le-a luat apărarea cunoscuţilor săi.

Putea să spună, simplu, “Eu”, “Eu cred că…”. Dar a umplut spaţiul dintre Moscova şi Bucureşti cu un colectiv ipotetic: “noi”.

“Noi, în România”. El, în Rusia. În august, a demisionat de la Kuban, pentru că, a motivat un apropiat al său, “situaţia devenise insuportabilă, era presat să folosească un fotbalist care e pe placul lui Putin”. A ajuns la Dinamo Moscova, unde pleacă la vestiare, să nu comită vreun gest necugetat, care să-i atragă suspendarea. Face analize video ale arbitrajelor, la conferinţele de presă. Totuşi, nimeni nu încearcă să distrugă fotbalul din Rusia. Toate aceste tensiuni şi presiuni reprezintă demersuri constructive. Balşoi pozitivism.

Noi, în România. “Dacă lumea care vine în fotbal e arestată, de ce să mai vină?”, se întreabă retoric Petrescu. Arestată? Nu, judecată, lumea care vine în fotbal e judecată după legile ţării, aşa cum e judecată şi lumea care nu vine în fotbal. Depărtarea de ţară şi apropierea de Siberia produce această impresie falsă de persecuţie. “Nu-mi vine să cred ce se întîmplă!”. El, în Rusia. E acelaşi antrenor care susţinea că fără arbitri străini n-ar fi cîştigat campionatul cu Unirea. @