Spectacolul de dans tradiţional palestinian "dabke", susţinut de către formaţia Al-Istiklal, va avea loc în data de 29 noiembrie, la Academia de Muzică "Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începând cu ora 19. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Internaţionale de Solidaritate cu Poporul Palestinian. Intrarea este liberă.
Formaţia de dansatori palestinieni se află într-un turneu internaţional care include mai multe ţări europene cum are fi Serbia, Slovacia, Grecia. Formaţia va prezenta pentru prima dată în România dansul tradiţional palestinian, dabke. Acest gen de dans este specific Palestinei, iar Clujul a fost ales pentru reprezentaţia formaţiei Al-Istiklal datorită numeroasei comunităţi de
palestinieni care trăiesc şi sunt stabiliţi în inima Ardealului. Prin costumele viu colorate, mişcările
energice şi ritmurile sale, dabke surpinde unitatea şi spiritul poporului palestinian, a cărui cultură
datează de sute de ani.
În urmă cu 25 de ani, România a fost primele state care au recunoscut oficial Palestina.
„Organizăm acest eveniment unic în România pentru că dabke-ul este o parte importantă a culturii şi istoriei poporului Palestinian, a cărui istorie modernă este din păcate greu încercată de evenimentele recente şi războiul din Gaza. Vrem să le arătăm clujenilor că valorile unui popor se pot exprima prin cultură şi numeroase alte forme paşnice cum ar fi dansul...nu este nevoie nici forţe militare şi nici războaie pentru exprimarea culturală a oricărui popor. Pentru noi, palestinienii de pretutindeni dabke-ul e doar una dintre formele prin care ne exprimăm încă o dată dorinţa pentru pace si libertate", a declarat Ahmed Al-Astal, preșetindele Asociației
Palestinienilor din Transilvania.